M******* G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7609/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală în cauza privind pe inculpatul M.G.şi, în consecinţă: Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul M.G., sub aspectul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.pen. În baza art. 361 C.proc.pen., stabileşte primul termen de judecată la data de 21.05.2021, ora 09:00, sala 165, cu citarea telefonică şi în procedură obişnuită a inculpatului şi emiterea unei adrese pentru comunicarea copiei de pe cazierul judiciar, dată la care se va proceda la judecarea cauzei sub condiţia rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie, pentru procuror şi inculpat, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 23.05.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara287/2022 din 23.05.2022