R****** S*
ReclamantC***** M***** A***
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1449,95 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente a fiecărei facturi şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată la data de 12.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7902/2022 din 12.09.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 12.09.2022.
Incheiere de sedinta din 27.06.2022