N******* I***
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul N.I.(cu dp) împotriva sentinţei penale nr. 463 din data de 1 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc. În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: Reduce pedepsele stabilite de prima instanţă şi, în baza art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul N.I. la: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal şi - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal În baza art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă sporul de 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă de 1 an închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de 1,4 (un an şi patru luni) închisoare. Înlătură din sentinţa atacată aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i, alin. 3 Cod penal pe o durată de 5 ani şi a pedepselor accesorii prev. de art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i, alin. 3 Cod penal. Reduce termenul de supraveghere stabilit de prima instanţă şi, în baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea pedepsei principale rezultante de 1,4 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie pe o perioadă de 2 (doi) ani ce reprezintă termen de supraveghere stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei azi, 15 decembrie 2022.
Hotarare 639/2022 din 15.12.2022Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 15/12/2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022