K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB*** G******* I****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul BGI. Obligă pârâtul la plata că reclamantă a sumei de 994,36 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloare facturi neachitate, a sumei de 323,56 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, a sumei de 96,55 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate potrivit prevederilor contractuale până la data cesiunii de creanţă, precum şi a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal începând cu data cesiunii de creanţă, respectiv 23.12.2021, şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată astăzi, 14.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu5057/2022 din 14.12.2022