M****** A*** V*****
Apelant InculpatD********* S******** R****
Parte civilăM***** R***** A****
Parte civilăM****** L**** F******
Parte civilăÎn temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală admite apelul formulat de inculpatul M. V. A. împotriva sentinţei penale nr. 1615/28.12.2021 a Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în parte, cu privire la operaţiunile juridice efectuate şi, rejudecând în aceste limite:Menţine cele patru pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate inculpatului M.A.V. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 C.pen şi a infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 alin. 1 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 43 alin. 1 din Codul penal şi cu reţinerea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală. Menţine operaţiunea de contopire a acestor pedepse în temeiul art. 38 din Codul penal şi de stabilire a pedepsei rezultante de 1 an închisoare în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal. Constată că infracţiunile au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 281/2013 a Tribunalului Cluj, deci în stare de recidivă post-condamnatorie. Înlătură menţiunile primei instanţe de constatare a comiterii infracţiunilor în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, de revocare a suspendării sub supraveghere şi de aplicare a dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal 1969 şi ale art. 43 alin. 1 din Codul penal (stabilire a pedepsei de 2 ani 10 luni închisoare). Dispune executarea în detenţie a pedepsei rezultante de 1 an închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii (soluţionarea acţiunii civile, desfiinţarea înscrisurilor falsificate şi cheltuielile de judecată). Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia procurorului, a inculpatului şi a persoanelor vătămate prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 13.05.2022.
Hotarare 675/2022 din 13.05.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 13 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2022În vederea respectării dreptului la apărare al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 07.03.2022