G******* B***** Ş*****
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen., menţine ca fiind legală şi temeinică măsura preventivă a arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul GBŞ trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută ?i sanc?ionată de dispozi?iile art. 336 alin. 1şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă. Potrivit prevederilor art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 286/2022 din 16.12.2022