L****** V*****
Contestator InculpatÎn baza art. 204 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul L****** V***** împotriva încheierii nr. 26/AUP din data de 02.09.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8312/314/2022. Desfiinţează în parte încheierea nr. 26/AUP din data de 02.09.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8312/314/2022, în sensul că: Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava cu privire la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive faţă de inculpatul L****** V*****. În baza art. art. 215 alin. 7, art. 242 alin. 3, coroborat cu art. 218 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin ordonanţa nr. 2236/P/2022 din data de 04.08.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, faţă de inculpatul L****** V*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. şi ped. de art. 207 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 08 septembrie 2022 până la data de 07 octombrie 2022, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul unde locuieşte, respectiv locuinţa situată în sat Dealu, nr. 294, comuna Zvoriştea, jud. Suceava, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat În baza art. 125 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, desemnează ca organ de supraveghere a modului de îndeplinire a obligaţiilor impuse, Poliţia comunei Zvoriştea. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului L****** V***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică inculpatului, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava - Serviciul Investigaţii Criminale - Biroul Supraveghere Judiciară, Poliţiei comunei Zvoriştea, Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoarte Simple Suceava. În baza art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, organele desemnate cu supravegherea vor verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor impuse, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul. Menţine dispoziţiile din încheierea contestată cu privire la acordarea onorariului avocatului desemnat din oficiu. Conform art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi 08 septembrie 2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 78/2022 din 08.09.2022Potrivit art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, pronunţarea asupra cauzei de faţă va avea loc la data de 08 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.09.2022