P***** Ş*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 NCP cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 NCPP, condamnă pe inculpatul P***** Ş*****, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art. 88 alin. 3 NCP dispune revocarea amânării aplicării pedepsei închisorii de 1 (un) an stabilită în sarcina inculpatului Puchea ?tefan prin sentinţa penală nr. 157/23.09.2020, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 556/249/2020, rămasă definitivă prin neapelare din 13.10.2020. În baza art.88 alin. 3 teza finală NCP rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) NCP aplică inculpatului Puchea ?tefan pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - de 4 luni (adică 1/3 din 12 luni = 4 luni), rezultând pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 4 (patru) luni. În baza art. 88 alin. 3 teza I NCP dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 72 alin. 1 NCP deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii dispuse în cauza de fa?ă de la data de 21.02.2022 la data de 22.02.2022. În baza art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată azi, 23.11.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 164/2022 din 23.11.2022În baza art. 391 alin. 1 NCPP, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii data de 23.11.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.10.2022