P****** M****** Ş*****
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat P****** M****** Ş*****, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 306/2020 emis de Judecătoria Băileşti în baza sentinţei nr.277/2019 a Judecătoriei Băileşti În baza art.275 alin.(3) C.p.p, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, 14.10.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1382/2022 din 14.10.2022Trimiterea cauzei la completul imediat următor specializat în materie penală în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022