S********* L**** D** I********* M********
ReclamantP**** M******* A******
ReclamantS***** G********* I*** S****** T***** D* S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrei de sindicat P. M.A., în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuţii de Sus,şi în consecinţă:. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuţii de Sus să calculeze şi să-i plătească membrei de sindicat P. M. A. drepturile băneşti cuvenite şi neacordate, reprezentând indemnizaţia de instalare la nivelul anului 2020-2021 în cuantum de un salariu de bază. Obligă unitatea de învăţământ pârâtă să-i plătească membrei de sindicat, sumele anterior menţionate actualizate în raport de rata inflaţiei, precum şi dobânda legală începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la plata lor efectivă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 17.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 994/2022 din 17.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2022