T**** S******
CondamnatSENTINŢA PENALĂ NR.9/F-În temeiul art. 592 C.pr.pen. şi art. 593 C.pr.pen. rap. la art. 589 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite cererea formulată de petentul-condamnat T**** S******. Dispune prelungirea întreruperii executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată petentului-condamnat prin sentinţa penală nr. 49/14.07.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 4403/10.10.2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, pe o durată de 1 an, începând cu data de 12 aprilie 2023 (dată la care expiră întreruperea executării pedepsei dispusă anterior prin sentinţa penală nr. 5/F/13.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 26683/2/2004/a5). În baza art. 590 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. c, lit. d şi lit. e teza I C.pr.pen., dispune ca, pe durata întreruperii executării pedepsei, petentul-condamnat să respecte următoarele obligaţii : - să nu depăşească teritoriul României; - să ia legătura cu organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, în 3 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă, precum şi să se prezinte la instanţa de executare ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; - să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul. Atrage atenţia petentului-condamnat asupra dispoziţiilor art. 591 alin. 4 C.pr.pen., potrivit cărora, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, se va dispune revocarea întreruperii executării pedepsei şi punerea în executare a pedepsei închisorii. Prezenta sentinţă se comunică organelor prevăzute la art. 591 alin. 3 C.pr.pen. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 16.01.2023, prin punerea minutei la dispoziţia petentului-condamnat şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9/2023 din 16.01.2023