B***** V***** F*******
InculpatG****** R***** D****
InculpatM****** B***** I****
InculpatI. În temeiul art. 362 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. (1) - (3) C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpatul BÎRSAN VASILE - FERNANDO, prin încheierea penală din data de 15 decembrie 2021 pronun?ată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 8417/278/2021/a1.3, definitivă prin necontestare - sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) Cod penal. Men?ine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul BÎRSAN VASILE - FERNANDO. În temeiul art. 215 alin. 9 rap. la art. 215 alin. 8 ind. 1 C.pr.pen., modifică obligaţia instituită în cadrul măsurii preventive cu privire la limitarea dreptului de circulaţie a inculpatului în limita teritorială a jude?ului Hunedoara, cu obliga?ia acestuia de a nu părăsi ţara, pe durata controlului judiciar, inculpatul BÎRSAN VASILE - FERNANDO, este ţinut a respecta, în continuare, următoarele obliga?ii: a) să se prezinte la Judecătoria Petro?ani sau la Poli?ia Ora?ului Aninoasa ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Petro?ani sau Poli?ia Ora?ului Aninoasa cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la Poli?ia Ora?ului Aninoasa, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu părăsească ţara, fără încuviin?area instan?ei; e) să nu comunice ?i să nu se apropie de persoana vătămată Meszaro? Gavrilă şi de inculpa?ii Muntean Bogdan-Ionel şi G****** R***** D****; f) să nu se deplaseze la domiciliul persoanei vătămate Meszaro? Gavrilă din localitatea Valea de Brazi, oraşul Uricani, nr. 91, jud. Hunedoara; g) să nu comunice cu martorii Iurca Răzvan Mădălin şi Păpulete Raveca; h) să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme. Supravegherea respectării de către inculpatul Bîrsan Vasile-Fernando a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar, va fi realizată în continuare de către Poli?ia Ora?ului Aninoasa, jud. Hunedoara. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 215 alin. (7) Cod procedură penală, cu privire la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu o măsură preventivă mai gravă. II. În temeiul art. 362 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. (1) - (3) C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în cursul urmăririi penale fa?ă de inculpatul MUNTEAN BOGDAN - IONEL, prin încheierea penală nr. 502/CJDL/CC/2021 din data de 17 septembrie 2021 pronun?ată de Judecătoria Petro?ani în dosar nr. 7313/278/2021, definitivă prin încheierea penală nr. 72/C/2021 din data de 27 septembrie 2021 pronun?ată de Tribunalul Hunedoara, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) Cod penal. Men?ine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul MUNTEAN BOGDAN - IONEL. Pe durata controlului judiciar, inculpatul MUNTEAN BOGDAN – IONEL, este ?inut a respecta, în continuare, următoarele obligaţii: i) să se prezinte la Judecătoria Petro?ani sau la Poliţia mun. Vulcan ori de câte ori este chemat; j) să informeze de îndată Judecătoria Petro?ani sau Poliţia mun. Vulcan cu privire la schimbarea locuinţei; k) să se prezinte la Poli?ia Municipiului Vulcan, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. l) să nu depă?ească limita teritorială a jude?ului Hunedoara; m) să nu comunice ?i să nu se apropie de persoana vătămată Meszaro? Gavrilă şi de inculpa?ii Bîrsan Vasile - Fernando şi G****** R***** D****; n) să nu se deplaseze la domiciliul persoanei vătămate Meszaro? Gavrilă din localitatea Valea de Brazi, oraşul Uricani, nr. 91, jud. Hunedoara; o) să nu comunice cu martorii Iurca Răzvan Mădălin şi Păpulete Raveca; p) să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme. Supravegherea respectării de către inculpatul Muntean Bogdan - Ionel a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar, va fi realizată în continuare de către Poliţia Municipiului Vulcan, jud. Hunedoara. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 215 alin. (7) Cod procedură penală, cu privire la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu o măsură preventivă mai gravă. III. În temeiul art. 362 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. (1) - (3) C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în cursul urmăririi penale faţă de inculpata G****** R***** D****, prin încheierea penală nr. 502/CJDL/CC/2021 din data de 17 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 7313/278/2021, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) Cod penal. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpata G****** R***** D****. Pe durata controlului judiciar, inculpata G****** R***** D****, este ţinută a respecta, în continuare, următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Petro?ani sau la Poliţia mun. Lupeni ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată Judecătoria Petro?ani sau Poliţia mun. Lupeni cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poli?ia Municipiului Lupeni, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara; e) să nu comunice ?i să nu se apropie de persoana vătămată Meszaro? Gavrilă şi de inculpaţii Bîrsan Vasile - Fernando şi Muntean Bogdan-Ionel; f) să nu se deplaseze la domiciliul persoanei vătămate Meszaro? Gavrilă din localitatea Valea de Brazi, oraşul Uricani, nr. 91, jud. Hunedoara; g) să nu comunice cu martorii Iurca Răzvan Mădălin şi Păpulete Raveca; h) să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme. Supravegherea respectării de către inculpata G****** R***** D**** a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar, va fi realizată, în continuare, de către Poliţia Municipiului Lupeni, jud. Hunedoara. Atrage aten?ia inculpatei asupra dispozi?iilor art. 215 alin. (7) Cod procedură penală, cu privire la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu o măsură preventivă mai gravă. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de apărătorul inculpatei şi însu?ită de către aceasta. Dispune comunicarea unei copii a prezentei minute inculpa?ilor Bîrsan Vasile – Fernando; Muntean Bogdan-Ionel şi G****** R***** D****, Poli?iei Municipiului Lupeni, Serviciului Public Comunitar de Eviden?ă a Persoanelor Lupeni, Poli?iei Municipiului Vulcan, Serviciului Public Comunitar de Eviden?ă a Persoanelor Vulcan, Poli?iei Ora?ului Aninoasa, Serviciului Public Comunitar de Eviden?ă a Persoanelor Aninoasa, Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea Pa?apoartelor Simple Hunedoara ?i Poli?iei de Frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contesta?ie, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 48 de ore de la pronun?are. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 28 martie 2022, ora 12,20.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 28.03.2022