S* D******* S**
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*
IntimatU******** S***** I*****
Chemat în garanţieAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata C******* N******** D* A*********** A I************** R****** S* strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr.4926 pronunţată la data de 13.10.2022 în dosarul cu nr. de mai sus cu privire la numele chematului în garanţie şi în consecinţă; Constată că numele corect al chematului în garanţie este Ungurenasu Stefan-Iulian şi nu Ungureanu Stefan -Iulian cum în mod gresit s-a trecut. Restul dispoziţiilor sentinţe civile, rămân neschimbate. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale Sentinţei civile. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi,19.12.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.12.2022Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale în dosarul nr. 8419/296/2022 al Judecătoriei Satu Mare, astfel încât: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată dispozitivul Sentinţei civile nr. 4926 pronunţată în data de 13.10.2022 astfel că aliniatul 5 al dispozitivului sentinţei va avea următorul cuprins. „Obligă chematul în garan?ie Ungureanu ?tefan-Iulian la plata către intimata a sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru ?i onorariu avoca?ial.” Restul dispoziţiilor sentinţei civile rămân neschimbare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.10.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.10.2022Admite plângerea contravenţională formulată de către petenta S.C. DER?IDAN S.R.L împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R22 nr. 0393222/31.05.2022, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională De Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A. – C.E.S.T.R.I.N.. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R22 nr. 0393222/31.05.2022 ?i, pe cale de consecin?ă, exonerează petenta de la plata amenzii aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R22 nr. 0393222/31.05.2022. Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru ?i onorariu avoca?ial. Admite în parte cererea de chemare în garan?ie formulată de intimată în contradictoriu cu Ungureanu ?tefan-Iulian. Obligă chematul în garan?ie Ungureanu ?tefan-Iulian la plata către petentă a sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru ?i onorariu avoca?ial. Respinge cererea intimatei de obligare a chematului în garan?ie la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 13.10.2022.
Hotarare 4926/2022 din 13.10.2022Amânată cauza pentru depunerea de înscrisuri către petenta.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022