Dosar 842/115/2022 din 08.04.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 842/115/2022
Data dosar:
08.04.2022
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C30 (0) - CIVIL
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Schindler Adela-Nadia, în contradictoriu cu pârâtul Colegiu Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din aplicarea şi calcularea majorării prevăzute la art. 8 din Anexa nr. I, Capitolul I, litera B - "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 01.01.2019-31.05.2021, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din aplicarea şi calcularea creşterii salariale prevăzute la art. 5 din Anexa nr. I, Capitolul I, litera B - "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 01.01.2019-31.05.2021, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31 mai 2022.

    Hotarare 515/2022 din 31.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD