M**** G******* C****** L* C** A* D****** D*****
ReclamantG******** T****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MORAR GHEORGHE CORNEL în contradictoriu cu pârâtul G******** T****. Obligă pârâtul să facă demersurile necesare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în vederea radierii de pe numele reclamatului şi transcrierii pe numele său a autoturismului marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare BV 15 LLB, iar, în caz de refuz, formalităţile se vor efectua pe baza prezentei hotărâri. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1.500 lei reprezintă onorariu avocaţial, iar suma de 20 lei reprezintă taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.12.2022.
Hotarare 11022/2022 din 28.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022Admite excep?ia necompeten?ei specializate a completului de judecată C14 stagiar Civil, invocată de instan?ă din oficiu. Înaintează dosarul către Pre?edintele sec?iei civile, în vederea unei noi repartizări aleatorii a cauzei, cu blocarea completelor de stagiari. Fără cale de atac. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei astăzi, 15.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 15.04.2022