B***** D****
Inculpat persoană solicitatăSP.204/F/Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.10.2022 de Tribunalul Offenbach am Main pe numele persoanei solicitate B***** D****. Dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile din Germania, cu respectarea regulii specialităţii. Ia act că, în cazul aplicării unei pedepse privative de libertate de către autorităţile germane, persoana solicitată doreşte să execute în Germania eventuala pedeapsă. Respinge ca neîntemeiată cererea persoanei solicitate privind amânarea predării. Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 22.12.2022 până la 20.01.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiate cererile persoanei solicitate privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv a controlului judiciar. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore la data de 12.12.2022, ora 21:45 şi arestată provizoriu în vederea predării de la 13.12.2022 la 22.12.2022. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 22.12.2022, ora 14:15.
Hotarare 204/2022 din 22.12.2022Înch/F/DL-În temeiul art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi dispune arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate B***** D**** pe o perioadă de 15 zile, de la 13.12.2022 până la 27.12.2022, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie, în vederea predării, pe numele persoanei solicitate B***** D****. Respinge solicitarea privind dispunerea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Soluţia se comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la pronunţare. Fixează termen la data de 22.12.2022, ora 11:00, sala P85, cu citarea persoanei solicitate şi asigurarea asistenţei juridice, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare tradus în limba română şi obţinerea relaţiilor necesare pentru soluţionarea cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.12.2022, ora 14:45
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.12.2022