T**** K*****
ReclamantT**** E****
ReclamantU** C***** M*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanţii T**** K***** ?i T**** E**** în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mereni prin primar, având ca obiect rectificare CF. Dispune modificarea menţiunilor din Cartea Funciară nr. 27658 Mereni, nr. top. 2672/1 cu suprafaţa tabulară de 360 mp, privitoare la suprafaţa imobilului în sensul consemnării suprafeţei reale a imobilului care este de 1251 mp Dispune intabularea modificării în Cartea Funciară nr. 27658 Mereni, intabulare care urmează a se face prin BCPI Târgu Secuiesc potrivit reglementărilor care guvernează activitatea acestei instituţii şi cu achitarea taxelor corespunzătoare. Respinge cererea reclaman?ilor privind radierea construc?iilor, notarea construc?iilor ?i schimbare a categoriei de folosinţă a imobilului ca inadmisibilă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în data de 11.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 829/2022 din 11.10.2022Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 11.10.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022