S*** A********
InculpatD***** E****
Parte vătămată Parte civilăK** M*****
Parte vătămată Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul S*** A******** - la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b) ?i d) ?i alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) ?i d) Cod penal ?i cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerci?iul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerci?iul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal, care se va executa pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condi?iile art. 92 Cod penal, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se vor comunica Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu institu?iile din comunitate. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Consiliul Local al ora?ului Pecica sau Consiliul Local al ora?ului Nădlac. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor săvâr?irii unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i a nerespectării măsurilor de supraveghere, respectiv: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii ?i executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată în regim de deten?ie, în cazul în care noua infrac?iune este săvâr?ită cu inten?ie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii ?i executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de deten?ie, în cazul în care noua infrac?iune este săvâr?ită din culpă; - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei ?i dispunerea executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credin?ă, a măsurilor de supraveghere. În temeiul art. 68 lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal pe o durată de 2 ani se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S*** A******** prin încheierea penală din data de 14.07.2022, definitivă prin respingerea contesta?iei prin decizia penală nr. 200/18.07.2022 a Tribunalului Arad. Executorie în ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, ia act de faptul că inculpatul a fost re?inut pentru o perioadă de 24 de ore din data de 01.05.2022 ora 15:00, până în data de 02.05.2022 ora 15:00, respectiv arestat preventiv din data de 02.05.2022 până în data de 18.07.2022. În temeiul art. 397 alin. 1 raportat la art. 20 alin. 2 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă formulată de persoana vătămată K** M*****. Ia act de faptul că prejudiciul material produs persoanei K** M*****, , ?i păr?ii civile D***** E****-Aurica, a fost acoperit în totalitate prin restituirea bunurilor. În temeiul art. 398 ?i art. 274 alin. 1 teza întâi Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată azi, 26.08.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia procurorului, a păr?ilor ?i a persoanelor vătămate, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1542/2022 din 26.08.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 26.08.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.08.2022T: 17.08.2022 - ora 10,00 - pentru a da posibilitate inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 10.08.2022T: 10.08.2022, pentru indeplinirea procedurii de citare cu persoanele vătămate.
Incheiere de sedinta din 14.07.2022