J**** I*****
InculpatÎn temeiul art.346 alin.1 cod procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea emis la data de 18.01.2022, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală, din dosarul nr. 898/P/2021. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul J**** I***** , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C.Pen. cu aplic. art. 96 alin. 4 C.Pen. şi art. 41 alin. 1 C.Pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.07.2022
Incheiere finala dezinvestire din 07.07.2022În baza art. 64 alin.3 C. proc. pen., admite cererea de abţinere formulată de dna. judecător Chişbora Andra Florina. În baza art. 110 alin. 2 din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, după blocarea completului iniţial investit. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 mai 2022
Incheiere abtinere din 05.05.2022