B**** F***** A********
InculpatJudecătoria Rm.Vâlcea Operator de date cu caracter personal nr. 4078 Dosar nr. 8618/288/2022/a2 ÎNCHEIERE În baza art. 362 C. proc. pen. rap. la art. 208 C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen.; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului B**** F***** A********, constatând că subzistă temeiurile care au determinat dispunerea şi menţinerea acesteia. Menţine măsura controlului judiciar a inculpatului B**** F***** A********. În baza art. 242 alin. (1) C.proc.pen., instanţa respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul inculpatului şi însuşită de inculpat, privind revocarea măsurii controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 7 noiembrie 2022. Preşedinte,
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata539/2022 din 07.11.2022