V***** S***** C******
InculpatÎn baza art. 208 C.p.p. rap. la art. 242 al. 2 C.p. p. combinat cu art. 202 al. 1 C.p. p. şi art. 215 1 al. 7 C.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul V.Ş.C., cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 al. 1 şi 2 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul judiciar la care se află cauza de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Argeş- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească limita teritorială a mun. Piteşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar competent. În baza art. 215 al. 4 C.p.p, desemnează IPJ Argeş-Serviciul Supravegheri Judiciare, pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse de către instanţă. În baza art. 215 al. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Fixează termen intermediar pentru verificarea măsurii preventive la data de 06.12.2022. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 01.11.2022, ora 17.00.
Incheiere finala dezinvestire din 01.11.2022