D***** A*******
PetentI************ D* P****** J******* M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul D A, CNP:, cu domiciliul în , în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MUREŞ, CUI , cu sediul în , prin reprezentat legal, împotriva procesului verbal seria PMSX nr. 0432656 din data de 15.07.2022, ca neîntemeiată, iar pe cale de consecinţă: Menţine procesul verbal seria PMSX nr. 0432656 încheiat la data de 15.07.2022 de către intimat ca fiind legal şi temeinic, cu consecin?a men?inerii sanc?iunilor contraven?ionale principale şi a celei complementare aplicate. Respinge capătul de cerere subsidiar de înlocuire a sancţiunii principale cu avertisment ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere subsidiar alternativ de anulare sau reducere a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce ca inadmisibil. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea, împreună cu motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria Tg-Mure?, sub sanc?iunea nulită?ii potrivit art. 471 alin.1 C.pr.civilă. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, potrivit art. 396 alin.2 din C.pr.civ., azi, 11.11.2022.
Hotarare 4811/2022 din 11.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2022