S********* L**** D** I********* M********
ReclamantA*** A****
ReclamantC**** I****
ReclamantF***** A****** L*****
ReclamantH**** D****
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Deseşti. Obligă pe pârâta Şcoala Gimnazială Deseşti să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat A. A., C. I., F. A. L., H. D. şi V. M. C., în regim de plata cu ora, drepturile salariale cuvenite ca urmare a predării orelor de educaţie fizică în anul şcolar 2020-2021, sume care urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 20 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 832/2022 din 20.05.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 20.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2022