M******** V*******
CondamnatÎn temeiul art. 242 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 211 şi urm. C.p.p., înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul M******** V******* prin Încheierea nr.109 din data de 15.09.2022 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr.9/DLC la data de 15.09.2022, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 215 alin.1 C.p.p., pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul M******** V******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fata căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei; - să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat. -să nu depăşească limita teritorială a judeţului Vaslui decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu comunice, pe nicio cale, direct sau indirect, cu persoanele vătămate Dîrlă Alexandru Ştefan, Stativă Alin, Manolache Ionel, cu membrii de familie ai victimei Chirica Andrei – numi?ii Chirica Ioan, Spriridon Maricica, Chirica Sergiu, Toporascu Diana Elena, Chirica Elena şi Barnoschi Andreea şi cu martorul Codreanu Marian. În baza art.215 alin.3 teza finală C.p.p., atrage atenţia inculpatului M******** V******* că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, măsura preventivă a controlului judiciar va fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat – Biroul de Supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Vaslui - va verifica periodic respectarea măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului M******** V*******, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora va sesiza, de îndată, instanţa de judecată. O copie după încheiere va fi comunicată persoanelor şi instituţiilor prevăzute în dispoziţiile art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.9/DLC la data de 15.09.2022 emis de Tribunalul Vaslui, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 C.p.p., azi, 25.10.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 25.10.2022