N***** S**
ReclamantO** L************** S**
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta N***** S**, în contradictoriu cu pârâta O** L************** S**, în ceea ce priveşte capătul de cerere principal, ca rămasă fără obiect. Ia act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.09.2022.
Hotararecameraconsiliu18318/2022 din 22.09.2022Repune cauza pe rol. Stabile?te termen la data de 22.09.2022, ora 09:00, în şedinţă în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Reclamanta se citează cu menţiunea de a preciza, raportat la notele scrise din data de 20.06.2022, dacă înţelege să îşi precizeze cererea, în sensul că renunţă la capătul de cerere vizând penalităţile de întârziere şi solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect, sau dacă solicită în continuare penalităţi de întârziere, iar dacă solicită să precizeze perioada şi cuantumul, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pronunţată astăzi, 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere de sedinta din 07.07.2022