C****** G**** C*********
InculpatHotărâre 03.11.2022 În baza art. 335 alin. (1) C.pen, raportat la art. 396 alin. (10) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul C. G. C-tin , cu date de stare civilă, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere ( faptă din data de 19.01.2021 ). În baza art. 336 alin. (1) C.pen, raportat la art. 396 alin. (10) C.proc.pen, condamnă pe inculpatul C. G. C-tin la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 38 alin. (2) raportat la art.39 alin.(1) lit.b) C.pen, contopeşte pedepsele stabilite anterior şi aplică inculpatului pedeapsa cea mei grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, adică 3 luni închisoare, inculpatului aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă, de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, ce constituie termen de supraveghere potrivit art.92 alin.(1) C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C. Pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile (afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă), în cadrul Primăriei oraşului Darabani, judeţul Botoşani, sau în cadrul Parohiei Sf. Nicolae din Darabani, consilierul de probaţiune urmând a decide, potrivit 404 alin. (3) C.pr. pen, art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia. Supravegherea executării obliga?iilor prevăzute de art. 93 alin. (2) ?i alin. (3) C.pen. se efectuează de Serviciul de Proba?iune Botoşani. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Proba?iune Botoşani. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen obligă inculpatul să plătească suma de 663 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 03.11.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 148/2022 din 03.11.2022D I S P U N E: În temeiul art.391 alin. (1) Cod procedură penală, instanţa stabileşte pronunţarea la data de 03.11. 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2022