Ţ**** G****** P*** S********* I********** D** Î*********** P************* S***** 4
ReclamantG******** "******** A***********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să calculeze drepturile salariale ale membrului de sindicat reclamant prin aplicarea majorării reglementate de art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 în vederea determinării tranşelor de majorare, pentru o perioadă de trei ani anteriori depunerii cererii (06.04.2022), corespunzător perioadei în care reclamantul a fost salariatul pârâtei şi a beneficiat de majorarea prevăzută de art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, până la data la care salariul de bază al reclamantului devine egal cu sau mai mare decât salariul stabilit potrivit legii pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (4) indice 1 din Legea-cadru nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata către membrul de sindicat reclamant a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite conform prezentei hotărâri. Obligă pârâta la plata către membrul de sindicat reclamant a sumelor reprezentând actualizarea debitului principal acordat prin prezenta hotărâre cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către membrul de sindicat reclamant a sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale acordate conform prezentei hotărâri, de la data scadenţei fiecărui drept salarial component până la data plăţii efective. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată astăzi, 30.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4604/2022 din 30.06.2022