K****** S****** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.P.P. condamnă pe inculpatul K****** S****** A*****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. În baza art. 91 din C. P. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 din C.P. şi care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. (1) din CP, obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.P., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare ori în cadrul Asocia?iei Organiza?ia Caritas a Diecezei Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condi?iile art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 alin. 2 CPP şi art. 96 CP, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligaţiilor civile. Referitor la stabilirea cheltuielilor judiciare, în baza art. 274 alin. (1) C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.12.2022.
Hotarare 1753/2022 din 13.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022