Dosar 894/239/2022 din 03.11.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 894/239/2022
Data dosar:
03.11.2022
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2023 la ora 09:00

    Complet: A 3 civ specializat
  • Schimbat în parte

    Admite apelul declarat de către apelanta-reclamantă S.C. R** & R** S*** împotriva sentinţei civile nr. 1237/21 Septembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Hârlău, pe care o schimbă în parte în sensul că: Obligă pe pârâtul Nechifor Vasile-Ilie la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare termenului scadenţei înscris pe fiecare factură, şi până la data plăţii efective a debitului principal, de 84 lei. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 2/2023 din 11.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD