O***** N***** I*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată competenţa materială şi teritorială, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 5458/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, privind pe inculpatul O***** N***** I*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 C.pen. în modalitatea prevăzută de alin. 1 – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul O***** N***** I*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.03.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.03.2022