I************ L**
ReclamantR******** L******** A*****
PârâtÎn temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ., suspendă judecata cauzei privind pe reclamanta I************ L** şi pe pârâtul Rădulescu Laurenţiu Adrian. Cu drept de recurs în privinţa măsurii suspendării pe toată perioada acesteia. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.11.2022.
Incheiere suspendare din 04.11.2022Citarea pârâtului prin publicitate, în temeiul art. 167 C.proc.civ., astfel: citaţia urmează a fi afişată la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului. Nume?te curator dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de Baroul Argeş, prin tragere la sorţi, nr. 50 de pe lista comunicată instanţei, respectiv pe domnul avocat Mihai Ciprian Ionuţ. Stabile?te onorariu provizoriu pentru curatorul desemnat în cuantum de 500 lei, sumă apreciată ca fiind suficientă având în vedere valoarea obiectului cererii de valoare redusă şi complexitatea redusă a cauzei, revenindu-i reclamantei obligaţia de a-l achita în termen de 5 zile de la data comunicării acestei obligaţii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a achita în termen de 5 zile de la data comunicării onorariul provizoriu al curatorului special, pentru domnul avocat Mihai Ciprian Ionuţ, în cuantum de 500 de lei, în contul Baroului Argeş, şi de a depune dovada achitării la dosar, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. După depunerea dovezii achitării onorariului curatorului, se va emite adresă către Baroul Argeş cu privire la numirea în cauză, în calitate de curator, a domnului avocat Mihai Ciprian Ionuţ. După depunerea dovezii achitării onorariului curatorului, urmează a fi înaintate către curatorul desemnat o copie de pe prezenta încheiere de ?edin?ă, precum şi o copie a cererii de chemare în judecată, însoţită de înscrisurile anexate, cu menţiunea de a exercita o apărare efectivă în cauză şi de a formula întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii de ordine privată. Pentru ca reclamanta să achite onorariul provizoriu al curatorului special şi pentru citarea prin publicitate a pârâtului, amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 04.11.2022, ora 08:30. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.09.2022.
Incheiere de sedinta din 23.09.2022