S* M********** P******** S**
DebitorC****** I********* D* I********* C*** L****
LichidatorC***** I***** I****
Lichidatorpentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 17.01.2023ÎNCH. fără nr. camera de consiliu Admite cererea administratorului judiciar desemnat provizoriu CII C L şi dispune plata onorariului în sumă de 2500 lei şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 391,08 lei din contul debitoarei M P SRL, prin administrator judiciar C I IPURL, iar în lipsa disponibilităţilor, din fondul de lichidare UNPIR. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 27.09.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 27.09.2022 cu privire la cererea de aprobare decont a fostului administrator judiciar, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Fixează termen de continuare a procedurii la data de 17.01.2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2022Camera de consiliu ÎNCH.NR.413 Admite cererea formulată de debitoarea SC M P SRL, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 66 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, conexează cererea creditoarei AJFP MM în nume propriu, în baza mandatului de reprezentare emis de DGRFP CN, înregistrată anterior în dosarul nr. 884/100/2022 al Tribunalului Maramureş, împotriva debitoarei SC M P SRL, cerere care devine Declaraţie de creanţă, cu aplicarea art. 66 alin. 8 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei SC M PR SRL. Numeşte Administrator judiciar provizoriu pe CII C L, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu lunar de 500 lei până la prima Adunare a Creditorilor. În temeiul art. 99 alin. 1 coroborat cu art. 100 din Legea nr. 85/2014; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Registrul societăţilor agricole/Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 din Legea 85/2014, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 03.06.2022. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 23.06.2022. Contestaţiile se vor depune la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 18.07.2022. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 28.06.2022, ora 10,00 la sediul Administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar/lichidator judiciar. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014; Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune ca în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar să întocmească şi să depună la dosar un raport, în termen de 20 de zile de la desemnarea sa. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 20.09.2022, NCPC Completul specializat Falimente nr. 15, sala 78, ora 09:00. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în BPI. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 413/2022 din 19.04.2022