H***** R*** P****
InculpatF***** I*** S****
InculpatG**** F********* O*****
Parte civilăÎn temeiul art. 42 al.1 lit. a şi m din Legea 407/2006,cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul Florea Ioan – Sorin, --- la pedeapsa de 6(şase ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) Cod penal , interzice inculpatului ,ca pedeapsă complementară , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Conform art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal ,interzice inculpatului ,ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege ,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 44 lit. d din Legea 407/2006, art. 375 şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) Cod penal , interzice inculpatului ,ca pedeapsă complementară , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Conform art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal ,interzice inculpatului ,ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege ,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit art. 38 alin.1 şi alin.2 şi art. 39 alin. l lit. b din Codul penal aplică inculpatului Florea pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 6(şase) luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca, în final, inculpatul Florea să execute o pedeapsă rezultantă de 7(şapte) luni închisoare. În baza art. 45 al.3 Cod penal, aplică inculpatului Florea pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) , d) şi h) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege ,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Conform art. 45 al.5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 al.3 Cod penal, aplică inculpatului Florea pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) , d) şi h) Cod penal ,respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege ,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 3(trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă pe inculpatul F***** I*** S**** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal , impune condamnatului F***** I*** S**** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; Conform art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul F***** I*** S**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Comunei Vârfurile sau Comunei Hălmagiu ,conform deciziei Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului F***** I*** S**** asupra dispoziţiilor art. 96 din noul Cod penal. În temeiul art. 112 al.1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea autoturismului marca Audi, model A4, cu numere de înmatriculare AR-99-SIF, serie şasiu WAUZZZ8DZYA185734, proprietatea inculpatului F***** I*** S**** şi certificatul de înmatriculare nr.A00423652R, bun folosit la săvârşirea infracţiunii prev de art.44 lit.d din Legea 407/200 fiind ridicat de la inculpat şi lăsat în custodia acestuia conform procesului-verbal din data de 10.03.2019 . Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul F***** I*** S**** să plătească statului suma de 600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 500 lei, cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 100 lei cheltuieli judiciare făcute în timpul cercetării judecătoreşti . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 83/2022 din 09.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022Citare inculpat. Citare martor Gavrilă Viorica. În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 02.11.2022, ora 12.
Incheiere de sedinta din 19.10.2022