B**** N* I*** I*****
InculpatIn baza art. 334 alin.1 C .penal, cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art. 374 al. 4 C. pr. penală, condamna pe inculpatul B.I.I. cetăţean român, necăsătorit, studii 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale , la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat sau neinregistrat. In baza art. 335 alin.1 C .penal, cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art. 374 al. 4 C. pr. penală, condamna acelasi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara permis de conducere. In baza art. 336 alin.1 C .penal, cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art. 374 al. 4 C. pr. penală, condamnă inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. În baza art. 38 alin.2 cu art. 39 alin.1 lit. b C. penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare , la care se va adăuga un spor de 6 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), executând în final pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare. În baza art. 91 C. penal , dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. penal. În baza art. 93 alin. (1) C. penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C.pen. , pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) , menţionate mai sus , se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Sibiu . În baza art. 93 alin.2 lit. b C. penal, impune condamnatului să execute următoarele obligaţii : -să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. penal coroborat cu art.404 alin.2 C. pr. penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, la dispoziţia Primăriei Comunei Nocrich sau a Primariei Comunei Altana, judet Sibiu. În baza art. 91 alin.4 C. penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel , potrivit art. 96 C.pen., există 5 cazuri de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, patru obligatorii şi unul facultativ , dintre care în speţă pot fi incidente următoarele - instanţa revocă în mod obligatoriu această măsură în următoarele situaţii : când persoana supravegheată , cu rea-credinţă , nu respectă măsurile de supraveghere sau nu îşi execută obligaţiile impuse ; când după suspendarea executării pedepsei , săvârşeşte pe parcursul termenului de supraveghere o nouă infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită . Revocarea este facultativă atunci când infracţiunea săvârşită pe parcursul termenului de supraveghere este o infracţiune din culpă , situaţie în care instanţa apreciază dacă se impune sau nu revocarea . În cele două cazuri de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru motivul săvârşirii ulterioare a unei infracţiuni , pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută , după caz , potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă ( art.43C.pen. ) sau la pluralitatea intermediară ( art.44 C.pen.). Obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, azi, 8.12.2022.
Hotarare 144/2022 din 08.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera şi faţă de prevederile art. 391 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 08.12.2022. În baza art. 391 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 405 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2022