B***** E******** P***** A* J*********** V**** D*****
PetentL**** M***** A********
IntimatA********* I**** D******* R******** V***** I***
IntimatÎn temeiul art. 595 alin. 1 Cod proc. penală, raportat la art. 4 Cod penal, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, admite cererea petentului Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vatra Dornei. Constată dezincriminată infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 modificată, pentru care, prin sentinţa penală nr. 209 din 16.12.2020 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 1485/334/2020, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.249 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Suceava, intimatul LEVAY MARIAN-ALEXANDRU, a fost condamnat la pedeapsa de 1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare. Înlătură pedeapsa de 1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 209 din 16.12.2020 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 1485/334/2020, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.249 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Suceava. Constată că au încetat toate incapacită?ile, interdicţiile ?i decăderile decurgând din Sentinţa penală nr. 209 din 16.12.2020 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 1485/334/2020, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.249 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Suceava. Menţine dispoziţiile din Sentinţa penală nr. 209 din 16.12.2020 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 1485/334/2020, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.249 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Suceava, privind confiscarea specială şi latura civilă. Onorariul apărătorului din oficiu pentru intimat, avocat Bălaş Sorin, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2833/13.09.2022, stabilit conform prevederilor art. 5 alin.1, lit. a din Protocolul din 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor care acordă asistenţă juridică în materie penală, în sumă de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 14 septembrie 2022, în condiţiile art.405 alin.1 Cod procedură penală, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 114/2022 din 14.09.2022în baza disp. art.353 alin.10 cod procedură penală preschimbă termenul de judecată atribuit automat de Ecris din data de 22.06.2022 pentru şedinţa din data de 15.06.2022 ora 9,00 în şedinţă publică, cu citare părţi.
Repune cauza pe rol în vederea citării tuturor părţilor interesate. Stabileşte termen de judecată în 14.09.2022 în şedinţă publică cu citarea părţilor. Pronunţată astăzi, 15.06. 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.06.2022