N***** M******
ContestatorC*** J******** D* P***** I****
IntimatAdmite în parte cererea. Anulează Decizia nr.183990/24.02.2022. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantei şi să emită o nouă decizie, retroactiv, începând cu data de 20.01.2022, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global, sărbători legale, ore sp/sc/vm/vp ,ore suplimentare, al 13 lea salariu, prime atestate de adeverinţa nr. M 05.02.501/16965/23.09.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 24.02.2022 şi până la emiterea deciziei de revizuire, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19.10.2022.
Hotarare 2648/2022 din 19.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19.10.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022