P******** D* P* L**** T********* V******
CondamnatC***** V******* D****
Intimat InculpatAdmite contestaţia formulată de P******** D* P* L**** T********* V******. Desfiinţează, în parte, încheierea de şedinţă din data de 27.06.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 927/91/2022* al Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare: În baza art. 204 alin. 11 şi 12 C.proc.pen., în referire la art. 202 alin. 4 lit. b C.proc.pen., ia fa?ă de inculpatul C***** V******* D**** măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere de la data de 13.07.2022, până la data de 10.09.2022, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar pe rolul căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească ?ara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza. Supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive va fi efectuată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin. 5 C.proc.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 13.07.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 13.07.2022Amână pronun?area în cauză la data de 13.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.07.2022