S*** U**** C***** M********* S****
ReclamantS*** P********* S**
PârâtRespinge capătul de cerere privind debitul în cuantum de 500 lei formulat de reclamanta SC U C M SRL în contradictoriu cu pârâta SC P SRL, ca rămas fără obiect. Admite în parte cererea privind penalităţile şi cheltuielile de judecată. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi, calculate prin raportare la valoarea obiectului contractului de mandat nr. 2769/12.12.2012, respectiv la valoarea de 500 lei, începând cu data de 16.05.2022 şi până la data de 20.07.2022. Obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Bacău. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.01.2023.
Hotararecameraconsiliu59/2023 din 11.01.2023Având în vedere art. 3 din Hotărârea Colegiului de conducere a Judecătoriei Bacău nr. 13 din data de 17.10.2022, în sensul desfiinţării completului de judecată C47 civil stagiar, instanţa dispune trimiterea dosarului la repartizare unde urmează a fi repartizat ciclic în functie de obiectul cauzei, fisa completelor de judecată şi evidenţa de la compartiment.
Incheiere de sedinta din 11.11.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, instanţa urmează a amâna cauza la data de 11.11.2022, ora 10:00, Complet Civil 47 stagiar.
Incheiere de sedinta din 14.10.2022În vederea formulării obiecţiunilor / formulării răspunsului la obiecţiuni, instanţa urmează a amâna cauza la data de 14.10.2022, ora 11:00, Complet Civil 47 stagiar.
Incheiere de sedinta din 30.09.2022