A**** C**** Z******
InculpatÎn temeiul disp. art.336, alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396, alin.10 C.p.p, condamnă pe inculpatul ANTAL CSABA-ZSOMBOR, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din 26.09.2021). În baza art.67, alin.1 Cod penal interzice inculpatului ANTAL CSABA-ZSOMBOR cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de un an de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin.1, lit.a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art.66, alin.1 Cod penal interzice inculpatului ANTAL CSABA-ZSOMBOR cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin.1 lit. a), b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art.65, alin.1 şi alin.3 Cod penal În temeiul art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicata inculpatului în prezenta cauza. În baza art.91 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi b) Cod penal pe perioada termenului de supraveghere. În baza art.68 alin.1 lit.b) Cod penal pedeapsa complementară aplicată inculpatului ANTAL CSABA-ZSOMBOR se execută de la data rămânerii definitive a prezentei senţinţe. În baza art.92, alin.1 şi 2 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul ANTAL CSABA-ZSOMBOR trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93, alin.2, lit.b) Cod penal obligă pe inculpatul ANTAL CSABA-ZSOMBOR să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. Potrivit art.93, alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului ANTAL CSABA-ZSOMBOR să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primariei Comunei Dăneşti ori în cadrul DGASPC - Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Frumoasa, judeţ Harghita, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art.94, alin.3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Harghita va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art.93, alin.2, lit.b) şi alin.3 Cod penal Potrivit art.404, alin.2 Cod procedură penală şi art.91, alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului ANTAL CSABA-ZSOMBOR asupra dispoziţiilor art.96, alin.1, 2 şi 4 Cod penal, în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Conform art.272 alin. 1 şi art.274, alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul ANTAL CSABA-ZSOMBOR la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 13.07.2022.
Hotarare 471/2022 din 13.07.2022amână pronunţarea la 13 iulie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022În cond. art.405 alin.2 raportat la alin.1 teza a II – a C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii 17.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2022