I************ L**
ReclamantR**** A*****
PârâtAdmite în parte cererea astfel cum a fost formulată de reclamanta I. LTD în contradictoriu cu pârâtul R.A. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 342,11 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale şi penalităţi de întârziere în cuantum de 45,98 lei. Respinge cererea pentru rest ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 6). Executorie de drept. Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15 iulie 2022.
Hotararecameraconsiliu8312/2022 din 15.07.2022