P****** Ş***** A*****
InculpatC******** G***** S******
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaţilor P****** Ş***** A***** şi C******** G***** S******, măsură preventivă pe care o menţine. Atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin sau de săvârşire cu intenţie a unei noi infracţiuni, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Prezenta încheiere se comunică, de îndată, inculpaţilor P****** Ş***** A***** şi C******** G***** S******, precum şi instituţiei, organului sau autorităţii desemnate cu supravegherea acestora, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuiesc aceştia, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 28.11.2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 28.11.2022