S**** A*************
Contestator InculpatÎn baza art. 432 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 426 lit. b C.pr.pen., admite cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul-condamnat S.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 1537/A/2019 pronunţată la data de 20.12.2019 de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3078/117/2016 pe care o desfiinţează în parte, cu privire la acest inculpat. Procedând la rejudecarea apelului în aceste limite: În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de inculpatul S.A.L. împotriva sentinţei penală nr. 320/19. 11. 2018 a Tribunalului Cluj pe care o desfiinţează în parte, numai cu privire la omisiunea constatării intervenţiei cazului de încetarea a procesului penal privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Rejudecând: În baza art. 396 alin. 6 C.pr. pen., rap. la art. 16 lit. f C.pr.pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S.A.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 C.pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Descontopeşte şi repune în individualitate pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 320/19. 11. 2018 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1537/A/2019 pronunţată la data de 20.12.2019 de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3078/117/2016 după cum urmează: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 C.pen. ; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011. - sporul de 8 luni închisoare Înlătură pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. 1 C.pen. şi sporul de 8 luni închisoare. În baza art. 422, art. 424 alin. 3 C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 alin. 1 şi art. 73 C.pen. deduce din pedeapsa rămasă de executat de 2 ani închisoare, durata măsurilor preventive de la 10.06.2015-17.06.2015, perioada executată în baza Mandatului European de Arestare de la 16.12.2020-23.07.2021, precum şi perioada executată de la 23.07.2021-la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 446/20.12.2019 emis de Tribunalul Cluj, dispunând emiterea unui nou mandat potrivit dispoziţiilor prezentei. În baza art. 272 C.pr.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 627 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. M.C.M., care se va avansa din FMJ. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, azi, 21.11.2022.
Hotarare 1425/2022 din 21.11.2022Amână pronun?area pentru data de 21 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Stabileşte pronun?area pentru data de 10 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2022În temeiul art. 431 Cod procedură penală, cu trimitere la art. 426 lit. b C.proc.pen., admite în principiu contestaţia în anulare promovată de către contestatorul S.A.L., împotriva deciziei penale nr. 1537/A/20.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 3078/117/2016. Stabileşte termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare la data de 04.11.2022, ora 10.00, pentru când se citează contestatorul-condamnat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, azi, 14 octombrie 2022.
Hotarare intermediara 58/2022 din 14.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area hotărârii la data de 14 octombrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022În temeiul art. 68 rap. la art.64 alin.4 C.proc.pen admite declaraţia de abţinere formulată de către doamna judecător S.T., cu privire la judecarea dosarului penal nr.947/33/2022 al Curţii de Apel Cluj. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2022.
Incheiere abtinere din 10.10.2022