Dosar 94/268/2022/a1 din 13.01.2022

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 94/268/2022/a1
Data dosar:
13.01.2022
Instanta:
Judecătoria Odorheiul Secuiesc
Departament:
-
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.02.2022 la ora 12:00

    Complet: complet 3
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 20.12.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul nr. 1020/279/P/2021, privind pe inculpatul MÁTÉ ATTILA (cu date), trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Máté Attila. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 07.02.2022.

    Incheierefinalacamerapreliminara20/2022 din 07.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD