K***** I***** I********** R* S***
ReclamantP**** O*****
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 722,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, suma de 15,8 lei penalităţi de întârziere, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei de 722,35 lei, începând cu data de 16.07.2015(data cesiunii) şi până la plata integrală a debitului. Respinge cererea privind despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.06.2022.
Hotararecameraconsiliu3632/2022 din 30.06.2022Avand nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea in cauza la data de 30.06.2022, pentru cand solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2022În baza art. 400 C. proc. civ., repune cauza pe rol ?i stabile?te termen de judecată la data de 29.06.2022, ora 09:00, fără citarea părţilor. Dispune comunicarea cererii de valoare redusă şi a înscrisurilor anexate acesteia, împreună cu un formular de răspuns, către pârât, la adresa situată în. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei astăzi, 05.05.2022.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022