A****** G****** G***
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 800 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, de la data de 28.03.2021, până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, 20 lei, cheltuieli traducere şi 65,2 Euro (echivalent în lei la data plă?ii), reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.10.2022.
Hotarare 14711/2022 din 05.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2022