Dosar 9609/314/2022 din 11.10.2022

încuviinţare executare silită 532/E/2022


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9609/314/2022
Data dosar:
11.10.2022
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
încuviinţare executare silită 532/E/2022
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2022 la ora 08:30

    Complet: CU18
  • Admite cererea

    Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 844 pronunţată la data de 26.09.2019 de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4146/86/2018, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv obligaţia de a achita creditoarei o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director adjunct, de la data încetării contractului de management educaţional nr. 161 din 12.01.2017 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută, precum şi să achite suma de 2500 lei, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 08.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere de executare silita din 08.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD