S******* C*********
InculpatConstată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.381/P/2022 din 14.11.2022 al Parchetului de pe Tribunalului Vaslui, privind pe inculpatul S******* C*********, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S******* C*********. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată, prin punerea încheierii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.01.2023.
Incheierefinalacamerapreliminara din 11.01.2023