Dosar 9646/212/2022 din 12.04.2022

plângere contravenţională PCTX 0354495


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9646/212/2022
Data dosar:
12.04.2022
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
plângere contravenţională PCTX 0354495
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 21
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contraven?ională formulată de petentul ***, prin reprezentant legal ***, în contradictoriu cu intimatul ***. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCTX 0354495 din data de 06.08.2021, emis de către intimat, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii aplicate, în cuantum de 290 lei, pe care o înlocuieşte cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.09.2022.

    Hotarare 10877/2022 din 28.09.2022
  • Sedinta din data de 12.09.2022 la ora 15:00

    Complet: C21
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 28.09.2022, pronunţarea hotărârii urmând să aibă loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2022
  • Sedinta din data de 20.06.2022 la ora 14:00

    Complet: C21
  • Amână cauza

    În vederea emiterii unei adrese către Autoritatea Tutelară, amână judecarea cauzei la data de 12.09.2022.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD