E******* J*********** H**** S**** O*****
PetentB**** T*********** S***
CreditorP*** I**** A********
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu contractul de credit modificat şi completat cu actul adiţional nr.1 din 28.06.2021 nr. 289MFRT644 din 29.01.2021, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv suma de 3499,25 lei, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 08.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita din 08.11.2022