C**** S****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu întemeiată pe dispoziţiile art. 208 alin. (5) Cod procedură penală. În temeiul art. 362, art. 208 alin. (2) şi (5) raportat la art. 202 alin. (1) şi (3), alin. (4) lit. b) Cod procedură penală şi art. 211 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin Ordonanţa emisă la 23.08.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 792/P/2022, faţă de inculpatul C**** S**** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. 2 ind. 1 lit. b) Cod penal, măsură preventivă pe care o men?ine, urmând ca, în termen de 60 zile, instan?a să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului C**** S****, formulată personal şi prin apărător ales, de înlocuire a obligaţiei de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvâr?it fapta cu obligaţia prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. b) C. pr.pen. sau de revocare a măsurii controlului judiciar. În temeiul art. 215 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului C**** S**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Biroul Supraveghere Judiciară, Poliţiei oraşului Ştefăneşti Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, în vederea respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 16.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 16.12.2022